joi, 23 februarie 2012

PLANTE MEDICINALE - Remedii contra insomniei


În terapia internă cu plante medicinale şi aromatice contra insomniei, fitoterapia recomandă utilizarea uleiului de lavandă (Lavandula officinalis). Acesta se diluează, cîte 4 picături la 150 ml de apă şi se bea de 3 ori pe zi, între mese. Cea mai simplă formă de administrare este să se ia cîte 4-5 picături din acest ulei, seara, înainte de culcare, pe un cub de zahăr sau pe o bucăţică de pîine. Uleiul de lavandă, care poate fi procurat din comerţ, este un calmant deosebit, un foarte eficient relaxant psihic, fiind indicat atît în caz de insomnie, cît şi în stările de iritabilitate şi hiperexcitabilitate psihică şi nervoasă. Remediul este un sedativ mediu, nu dă somnolenţă exagerată ca unele medicamente, cum este Diazepam-ul, şi nu creează dependenţă. Dimineaţa, capul este limpede, iar starea de relaxare generează un tonus optimist pentru întreaga zi. Uleiul de lavandă este unul dintre cele mai bune remedii şi în caz de stres.
Foarte bună în combaterea insomniei este şi tinctura alcoolică de lavandă, din care se beau cîte 10-20 picături de 2-3 ori pe zi, între mese. Extern, cu tinctură se ung tîmplele şi fruntea.
Pe lîngă lavandă, tratamentul naturist al insomniei beneficiază şi de efectul altor specii de plante medicinale, verificate de-a lungul timpului, precum valeriana, talpa gîştei, flori de tei, hamei, păducel, sulfină, roiniţă, mentă, sovîrf, capsule de mac, fructe de fenicul şi măghiran. Cu aceste plante, luate separat sau în amestec, se fac infuzii şi decocturi, care se beau calde şi îndulcite cu miere, cu o jumătate de oră înainte de culcare.
Iată două amestecuri din plante medicinale recomandate, în caz de insomnie: talpa gîştei (40 g), flori de tei (20 g), mătăciune (20 g), flori de păducel (10 g) şi sovîrf (10 g) – se face infuzie şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi; rădăcină de valeriană (40 g), flori de lavandă (30 g), muşeţel (15 g) şi mentă (15 g) – infuzie, o cană înainte de culcare, eventual şi una după masa de seară.
Printr-o educare a somnului, îndepărtînd gîndurile rele, insomnia poate fi înlocuită cu un somn liniştit şi reconfortant. Este bine să se doarmă cu capul spre nord sau spre est. Înainte de culcare este benefică o plimbare în aer liber.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu